Preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi a depus marţi jurământul, în Parlament, la începutul celui de-al treilea mandat la conducerea celei mai populate dintre ţările arabe, relatează AFP.
Abdel Fattah el-Sisi, care se află la putere de zece ani, urmează să rămână în post până în 2030, în urma unei victorii în alegerile prezidenţiale din decembrie, cu un scor de 89,6%, împotriva a trei candidaţi necunoscuţi publicului.
Un fost şef al armatei şi ministru al Apărării, el a orchestrat în 2013, cu un an înainte să preia preşedinţia, destituirea preşedintelui islamist Mohamed Morsi, în urma unor manifestaţii populare în masă.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Noul său mandat, care începe miercuri, pe o perioadă de zece ani, este ultimul potrivit Constituţiei.
Potrivit unor imagini de la ceremonia de învestire, organizată marţi, transmise de televiziunea de stat, Abdel Fattah el-Sisi a depus jurământul în faţa deputaţilor, reuniţi în sediul noului Parlamentul din noua capitală administrativă, pe care pus-o să fie construită la est de Cairo.
Învestirea sa marchează totodată inaugurarea acestei noi capitale, scrie presa locală.
The headquarters of the “new” Parliament in the New Administrative Capital.. Tomorrow will witness the swearing-in ceremony of President Abdel Fattah El-Sisi for a third presidential term, for more details please visit our website at https://t.co/Zz355cSXMM pic.twitter.com/XPLyXj0RmD
— State Info. Service (@SISEGY) April 2, 2024
Această învestire intervine în contextul unei crize economice grave, marcată de o inflaţie galopantă şi o penurie de devize care afectează schimburile comerciale.
În primul imestru al lui 2024, Egiptul a beneficiat de un aflux de câteva zeci de miliarde de dolari - dintre care 35 de miliarde de dolari provin din Emiratele Arabe Unite (EAU) - şi o suplimentare de cinci miliarde de dolari a unui împrumut iniţial de trei miliarde de dolari de la Fondul Monetar Internţaional (FMI).
În opinia unor susţinători ai lui Abdel Fattah el-Sisi, acest aflux de devize străine ar urma să aducă economia pe linia de plutire.
Însă unii observatori rămân sceptici în privinţa unei îmbunătăţiri, în lipsa unor reforme structurale în vederea unei reduceri a implicării statului şi armatei în economie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.