O explozie cauzată de o scurgere de gaze la un restaurant specializat în preparate făcute la grătar, miercuri seară, în regiunea Ningxia din nord-vestul Chinei, a provocat moartea a 31 de persoane, potrivit agenţiei de presă de stat Xinhua, determinându-l pe preşedintele Xi Jinping să ordone controale de siguranţă mai stricte, relatează Reuters.
Şapte persoane sunt tratate pentru arsuri şi tăieturi provocate de cioburi de sticlă spartă.
Explozia din Yinchuan, capitala regiunii Ningxia, a fost cauzată de o scurgere la o butelie de gaz petrol lichefiat din restaurant, a relatat joi Xinhua.
Preşedintele Xi Jinping le-a transmis autorităţilor să facă tot posibilul pentru a salva răniţii şi a precizat că supravegherea siguranţei în industriile şi sectoarele cheie trebuie să fie consolidată, a relatat televiziunea de stat chineză.
Accidentele cauzate de exploziile de gaz şi produse chimice sunt destul de frecvente în China, în ciuda încercărilor de ani de zile de a îmbunătăţi siguranţa.
În 2015, o serie de explozii în oraşul portuar Tianjin din nordul ţării a ucis 173 de persoane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.