Zeci de cartuşe şi proiectile au fost găsite, vineri, într-o locuinţă din municipiul Ploieşti, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova deplasându-se pentru a le ridica. Anchetatorii încearcă să stabilească modul în care muniţia a ajuns în locuinţa ploieşteanului.
”Echipa pirotehnică se deplasează pe strada Micşunelelor din municipiul Ploieşti pentru a ridica proiectile găsite într-o gospodărie”, a anunţat, vineri, ISU Prahova.
Sursa citată a precizat că s-au descoperit, în total, 73 de cartuşe şi proiectile provenind din Al Doilea Război Mondial.
Proprietarul le-a găsit în locuinţă şi a anunţat pompierii.
Anchetatorii vor încerca să stabilească modul în care muniţia a ajuns în locuinţa ploieşteanului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.