Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost reţinut de către poliţişti pentru comiterea infracţiunilor de ameninţare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, el fiind reclamat că a ameninţat cu un motofierăstrău o femeie care lucrează la un bar şi care a refuzat să îi vândă alcool pe motiv că era foarte beat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Bărbatul în vârstă de 30 de ani a fost reţinut marţi, de către poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Măldăreşti.
Cercetările în dosar au pornit după ce, în seara zilei de 1 mai, o femeie din localitatea Tomşani a sunat la 112, reclamând că este ameninţată de un bărbat, 
„Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că un bărbat, de 30 de ani, care se afla în stare avansată de ebrietate şi care a dorit să comande şi să consume băuturi alcoolice, de la bar, a fost refuzat de către barman, moment în care acesta a plecat spre domiciliu de unde a luat un motoferăstrău. Bărbatul s-a întors la bar, a pornit motoferăstrăul şi a început să o ameninţe pe apelantă, creându-i astfel o stare de temere”, se arată într-un comunicat dat publicităţii miercuri de Poliţia judeţeană Vâlcea.
Bărbatul a fost încarcerat la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.