Şapte persoane, între care un copil de trei ani, au fost rănite, duminică după-amiază, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal, pe DN 7, în apropiere de Brezoi, judeţul Vâlcea. Traficul este blocat complet.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE - "Echipajele SAJ au evaluat 6 persoane, toate vor fi transportate la spital. Victimele sunt conştiente, copilul are atac de panică. Sunt în total 7 victime", a precizat ISU Vâlcea.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Accidentul rutier s-a produs pe DN 7, în apropierea localităţii Brezoi.
Potrivit Poliţiei Judeţene Vâlcea, sunt implicate două autoturisme, iar primele date arată că acestea s-au ciocnit frontal.
Şoferii nu au consumat alcool, spun poliţiştii.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea au anunţat că sunt patru persoane rănite, între care şi un copil de trei ani. Pompierii militari intervin cu o ambulanţă SMURD şi autospcială de stingere cu modul de descarcerare, iar SAJ cu 4 ambulanţe.
Echipajul SMURD a acordat prim ajutor şi a evaluat un bărbat, în vârstă de 54 de ani, care prezintă dureri la braţul drept şi va fi transportat la CPU Brezoi.
Traficul este blocat total.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.