Un incendiu de proporţii a izbucnit, sâmbătă seară, la clădirea Palatului Episcopiei Greco-Catolice din centrul municipiului Oradea. Potrivit IGSU, intervenţia a fost deosebit de dificilă ”din cauza flăcărilor mari, a înălţimii la care arde, precum şi a fumului dens degajat”. După câteva ore, incendiul de la Palatul Episcopiei Greco-Catolice din Oradea a fost lichidat. Echipaje de pompieri vor supraveghea clădirea pe durata nopţii pentru a înlătura riscul de reaprindere. Focul a afectat peste 1.300 de metri pătraţi, iar un turn s-a prăbuşit. Nu au existat victime, dar patru persoane au fost evacuate dintr-o clădire din apropiere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE 00:57 - Incendiul de la Palatul Episcopiei Greco-Catolice din Oradea a fost lichidat; echipaje de pompieri vor supraveghea clădirea pe durata nopţii

Incendiul de la Palatul Episcopiei Greco-Catolice din Oradea a fost lichidat, dar echipaje de pompieri vor supraveghea clădirea pe durata nopţii pentru a înlătura riscul de reaprindere. Focul a afectat peste 1.300 de metri pătraţi, iar un turn s-a prăbuşit. Nu au existat victime, dar patru persoane au fost evacuate dintr-o clădire din apropiere.

Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au anunţat că incendiul izbucnit la Palatul Episcopiei Greco-Catolice din Oradea a fost lichidat. Focul a izbucnit la ora 21.50, iar forţele au fost alertate prin apel pe numărul 112.

La rândul lor, reprezentanţii ISU Bihor au precizat că a fost afectată o suprafaţă de peste 1.300 de metri pătraţi şi s-a intervenit cu mai mult de o sută de persoane pentru lichidarea focului.

Echipajele sunt încă la faţa locului şi caută eventuale focare ascunse, iar câteva vor rămâne pe toată durata nopţii să supravegheze clădirea. Pompierii se vor asigura că nu mai există fcare ascunse care să se reaprindă.

În timpul intervenţiei, un turn şi un tavan s-au prăbuşit, dar pompierii au reuşit să stopeze extinderea focului şi la parterul clădirii.

Deocamdată, nu s-a stabilit cauza de la care a pornit incendiul, cercetarea demarând după înlăturarea efectelor focului. 

UPDATE 00:08 - Incendiul de la clădirea Palatului Episcopiei Greco-Catolice din centrul municipiului Oradea a fost localizat şi nu mai există pericol de extindere

Incendiul izbucnit, sâmbătă seară, la clădirea Palatului Episcopiei Greco-Catolice din centrul municipiului Oradea a fost localizat şi nu mai există pericol de extindere, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Prefectul judeţului Bihor, Ioan Mihăiuc, anunţă că pompierii vor putea intra în scurt timp în clădire, dar cu precauţie întrucât există risc de prăbuşire.

”Pentru eficientizarea misiunii de stingere, forţele de la faţa locului vor fi suplimentare cu o autoscară de la ISU Arad. La acest moment, incendiul este localizat, fiind astfel limitat pericolul extinderii flăcarilor la vecinătăţi”, au anunţat, sâmbătă seară, reprezentanţii IGSU.

La rândul său, prefectul judeţului Bihor, Ioan Mihăiuc, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Digi24, că pompierii vor putea intra în scurt timp în clădire, dar cu precauţie întrucât există risc de prăbuşire.

"S-a reuşit izolarea clădirii, s-a stopat extinderea incendiului pentru clădirile învecinate, nu mai este pericol de extindere. În 15 minute, cred că vor reuşi să intre în clădire cu măsurile tehnice de precauţie necesare pentru câ există şi pericol de prăbuşire, clădirea fiind foaete veche în interior”, a declarat prefectul de Bihor.

UPDATE 23:22 - IGSU: Intervenţia de la Oradea, deosebit de dificilă din cauza flăcărilor mari, a înălţimii la care arde, precum şi a fumului dens degajat

Intervenţia celor peste cincizeci de pompieri care încearcă să stingă incendiul izbucnit la clădirea Palatului Episcopiei Greco-Catolice din centrul municipiului Oradea este deosebit de dificilă din cauza flăcărilor mari, a înălţimii la care arde, precum şi a fumului dens degajat, au anunţat, sâmbătă seară, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Mai multe persoane au fost evacuate din locuinţele din apropiere.

Potrivit IGSU, incendiul de la Oradea se manifestă la o clădire cu regim de înălţime parte, etaj şi mansardă.

”Arderea se manifestă la acoperiş, pe circa 300 de metri pătraţi, Intervenţia este deosebit de dificilă din cauza flăcărilor mari, a înălţimii la care arde, precum şi a fumului dens degajat”, au precizat reprezentanţii IGSU.

Potrivit acestora, până în acest moment nu au fost înregistrate victime.

La faţa locului intervin peste 50 de pompieri militari cu nouă autospeciale de stingere şi două autoscări de intervenţie la înălţime. De asemenea, este prezentă o ambulanţă SMURD.

Incendiu de proporţii la Palatul Episcopiei Greco-Catolice din Oradea

Un incendiu de proporţii a izbucnit, sâmbătă seară, la clădirea Palatului Episcopiei Greco-Catolice din centrul municipiului Oradea, mai multe echipaje de pompieri intervenind la faţa locului. Deocamdată, nu au fost anunţate victime. 

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Oradea, mai multe echipaje de pompieri s-au deplasat la faţa locului şi încearcă să izoleze flăcările şi să stingă incendiul. În acest moment, peste 50 de pompieri acţionează pentru limitarea incendiului care riscă să se extindă la o clădire învecinată. 

Se intervine cu şase autospeciale de lucru cu apă şi spumă, din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2, dar şi cu o autospecială cu scară. 

Incendiul este transmis live pe Facebook de persoane aflate la faţa locului, iar din imagini se pare că foarte multă lume s-a strâns în zonă. 

La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Stuaţii de Urgenţă (IGSU) au precizat pentru News.ro că incendiul se manifestă la nivelul acoperişului, iar suprafaţa este de aproximativ 200 de metri pătraţi.

”Se intervine pentru localizarea incendiului, astfel încât flăcările sa nu se extindă la vecinătăţi”, au precizat reprezentanţii IGSU. 

Palatul Episcopiei Romano-Catolice din Oradea este unul din cele mai valoroase edificii construite în stil baroc pe teritoriul României. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.