Poliţiştii de frontieră din Timiş şi Arad, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au făcut, luni dimineaţă, mai multe percheziţii la adăposturi pentru migranţi şi la persoane suspectate de trafic de migranţi. Numai într-o locaţie au fost găsite 32 de persoane, printre care două femei şi trei copii.
UPDATE: DIICOT anunţă, luni, că au fost făcute nouă percheziţii la traficanţii de migranţi din judeţele Timiş, Arad şi Bucureşti.
Grupul organizat, care se ocupa cu transferul migranţilor spre ţări din vestul Europei, a fost constituit în luna decembrie 2023 şi a fost format din cetăţeni din Siria şi România. Acesta facilita grupurilor ilegale de migranţi trecerea frauduloasă a frontierei României către Bulgaria, Republica Serbia şi Ungaria.
”În schimbul unor beneficii materiale importante, membrii grupului infracţional au asigurat migranţilor ilegali găzduire temporară în diferite locaţii, situate atât în zona adiacentă municipiului Bucureşti, cât şi în zona de vest a ţării. Pentru activităţile de transport făptuitorii au racolat mai multe persoane (preponderent cetăţeni români) care fiind atrase de posibilitatea unor câştiguri materiale consistente într-un termen scurt, au aderat la gruparea de criminalitate organizată şi şi-au dezvoltat propriile reţele de transportatori”, a precizat DIICOT, într-un comunicat de presă, de luni.
În urma percheziţiilor făcute în Bucureşti, Timişoara, Arad şi în judeţele Timiş, Ilfov şi Arad, au fost identificaţi 32 de migranţi (proveniţi din Siria şi Irak). De asemenea, au fost descoperite şi ridicate sume de bani în lei şi euro, înscrisuri, precum şi alte mijloace de probă.
Potrivit sursei citate, în cadrul acţiunii au fost efectuate percheziţii, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări Timişoara, la o locaţie de tip safe-house, situată în municipiul Timişoara, utilizată de către membrii grupului infracţional pentru găzduirea temporară a grupurilor de migranţi.
”Pe parcursul investigaţiilor, începând cu luna ianuarie 2024, au fost interceptate pe ruta Turcia-Bulgaria-România-Ungaria-Austria/Germania 5 transporturi de migranţi însumând 70 de persoane (provenind cu precădere din Siria, Irak, Iran şi Turcia) ascunse în mijloace de transport de mare tonaj, care au achitat traficanţilor sume de până la 12.000 de euro”, se mai precizează în comunicat.
Au fost puse în aplicare opt mandate de aducere, audierile fiind făcute la sediul DIICOT - Structura Centrală.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Procurorii şi poliţiştii au făcut descinderi la 4 adrese din Timişoara şi comuna Sânandrei de lângă Timişoara, precum şi alte două locaţii în Arad. Percheziţiile au fost făcute la adăposturi pentru migranţi până la momentul transferului spre vestul Europei, dar şi la apartamente ce aparţin persoanelor suspectate de trafic de migranţi.
Într-o locaţie din comuna Sânandrei de lângă Timişoara au fost făsite 32 de persoane, între care două femei şi trei copii. Este vorba de cetăţeni din Irak, Siria, Pakistan şi Afganistan, majoritatea fără documente.
Anchetatorii spun că majoritatea migranţilor erau aduşi de la Bucureşti la Timişoara, folosind uneori chiar transport de tip ridesharing şi erau mai apoi plasaţi cu precadere în TIR-uri turceşti.
Traficanţii au fost ridicaţi şi duşi la audieri la DIICOT.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.