Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, luni seară, în judeţul Vrancea, după ce un microbuz s-a răsturnat. Iniţial, ISU Vrancea a transmis că au fost implicate 16 persoane, poliţiştii precizând că în vehicul erau 7 copii şi 2 adulţi. Oficialii ISU Vrancea au precizat că toţi cei 9 ocupanţi ai vehiculului au fost transportaţi la spital.
UPDATE: Potrivit ISU Vrancea, accidentul s-a produs la eşire din Adjudul Vechi spre Homocea.
”În urma incidentului rutier au rezultat 9 victime care au primit îngrijiri medicale la faţa locului şi ulterior au fost transportate la spital pentru investigaţii de specialitate”, a transmis sursa citată.
UPDATE: La rândul lor, reprezentanţii IPJ Vrancea au precizat că în microbuz se aflau 7 copii şi 2 adulţi, fără ca cineva să fie rănit.
”Microbuzul care se deplasa pe DN 11 A a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat”, a transmis IPJ Vrancea.
Instituţia a precizat că nu au fost persoane rănite, iar Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ISU Vrancea anunţă, luni seară, activarea Planului Roşu de Intervenţie, după un accident rutier
”A fost declanşat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Vrancea, începând cu ora 19.59, urmare a unui accident rutier produs pe DN11A Adjudul Vechi, în care au fost implicate 16 persoane”, anunţă sursa citată.
Potrivit pompierilor, un microbuz s-a răsturnat, acţiunea fiind în plină desfăşurare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.