Peste 20 de autoturisme parcate pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca au fost găsite cu geamurile sparte şi bunurile din interior răvăşite, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat. Doi tineri sunt audiaţi de poliţişti ca suspecţi în acest caz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE - ”În urma cercetării efectuate la faţa locului şi a investigaţiilor ulterioare, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Cluj-Napoca au identificat şi depistat 2 tineri bănuiţi de săvârşirea faptelor. Cei doi se află în custodia poliţiştilor, urmând a fi clarificate toate aspectele de interes pentru soluţionarea cauzei”, a transmis IPJ Cluj.
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”La data de 24 februarie a.c., în jurul orei 07.40, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de către un bărbat, despre faptul că pe strada Câmpul Pâinii din municipiu, a observat că autoturismul său, precum şi alte autoturisme din apropiere sunt avariate, prezentând urme de distrugere. Poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie Cluj-Napoca s-au deplasat la locul indicat, unde, din primele verificări, s-a constatat că există un număr de 21 de autoturisme care prezintă urme de distrugere la nivelul geamurilor, iar bunurile din interiorul acestora ar fi fost răvăşite”, a informat Poliţia Judeţeană Cluj.
 
În prezent, se fac cercetări pentru a se stabili ce s-a întâmplat.
 
”Precizăm faptul că anterior evenimentului sesizat în zonă nu a fost reclamată o stare conflictuală colectivă, care să aibă la bază motive rău intenţionate”, a arătat sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.