Un incendiu puternic a izbucnit, joi seară, la o hală din zona industrială a municipiului Piteşti, acolo fiind trimise 15 autospeciale de stingere. În hală sunt depozitaţi solvenţi. Alte autospeciale din Dâmboviţa şi Olt vin în sprijinul pompierilor din Argeş. Populaţia a fost avertizată prin mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. Ulterior, numărul autospecialelor a fost suplimentat la 20, iar pompierii folosesc spuma pentru a stinge incendiul. Pompierii sunt nevoiţi să folosească aparatele de respirat, întrucât în zona au fost identificate substanţe care le pot afecta sănătatea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

UPDATE - În prezent, intervin 20 de autospeciale de stingere cu apă şi spumă (15 de la ISU Argeş, 2 de la Dâmboviţa, 2 de la Olt, 1 Giurgiu). De asemenea, este şi o autoscară de intervenţie şi salvare de la înălţime, 2 ambulanţe SMURD de prim ajutor calificat şi un echipaj CBRN.

Se intervine cu spumă pentru a întrerupe aportul de oxigen în reacţia de ardere. Astfel, au fost aduse butoaie cu spumogen pentru alimentarea liniilor de stingere.
 
"Pe o rază de aproximativ 100 m faţă de locul incendiului, echipajul CBRN a identificat substanţe care pot afecta starea de sănătate a personalului care intervine şi s-a impus purtarea aparatelor de respirat cu aer comprimat pentru siguranţa lor. În afara razei de 100 m faţă de incendiu nu a mai fost identificat pericolul, însă recomandăm populaţiei din zonă să menţină uşile şi ferestrele închise", a transmis ISU Argeş.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Incendiul a izbucnit la o hală, pe drumul 23, în spate la Metro.

Incendiul se manifestă într-o zonă industrială, unde nu sunt locuinţe, ci doar sedii de firme şi spaţii comerciale. Flăcările s-au extins pe aproximativ 5.000 de metri pătraţi, la o hală în care sunt depozitaţi solvenţi.

Potrivit ISU Argeş, nu au fost anunţate victime.

La locul incendiului au fost trimise 15 autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă, o autoscară care permite intervenţia la înălţime, ambulanţe SMURD, dar şi laboratorul mobil CBRN care detectează riscuri chimice, biologice, radiologice şi nucleare.

În sprijin vin ISU Dâmboviţa cu două autospeciale şi ISU Olt cu o autospecială.
 
Din cauza degajărilor mari de fum, s-a transmis mesaj Ro-Alert.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.