Un recipient cu o substanţă ”probabil inflamabilă” a fost găsit, sâmbătă, în curtea unei locuinţe din Sinteşti, judeţul Ilfov, iar poliţiştii fac verificări în acest caz. Incidentul are loc la o zi după ce, în aceeaşi localitate, un bărbat a găsit o grenadă legată de gard. Poliţiştii încearcă să stabilească dacă există o legătură între cele două cazuri.
UPDATE - ”Facem precizarea că poliţiştii efectuează activităţi specifice pentru stabilirea existenţei unei eventuale legături între cele două cazuri, respectiv cel din data de 6 ianuarie şi cel de astăzi, 7 ianuarie”, a transmis IPJ Ilfov.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit Poliţiei Judeţene Ilfov, sâmbătă, în jurul orei 7:46 poliţiştii din Popeşti Leordeni au fost sesizaţi despre faptul că, în curtea unei locuinţe din satul Sinteşti, comuna Vidra, a fost găsit un dispozitiv care miroase a gaz.
”La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii din Popeşti Leordeni, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului Tribunalului Ilfov pentru efectuarea activităţilor din competenţă, iar din primele verificări au stabilit faptul că în cauză nu este vorba despre o grenadă, la faţa locului fiind găsit un recipient, care ar fi conţinut o substanţă, probabil inflamabilă”, a arătat sursa citată.
În prezent, se fac cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun.
Sesizarea vine la o zi după ce, tot la Sinteşti, un bărbat a descoperit o grenadă legată de un gard. Pirotehniştii care au intervenit la faţa locului, după ce bărbatul a alertat poliţia, au ridicat dispozitivul şi l-au dezamorsat. Nimeni nu a fost rănit în urma evenimentului. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de omor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.