Ultimele trei vagoane ale unui tren de călători care transporta peste 120 de persoane au deraiat, duminică dimineaţă, în zona localităţii Băieşti din judeţul Hunedoara, o persoană fiind rănită. A fost activat planul roşu de intervenţie. Ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, solicită investigarea cu prioritate a incidentului feroviar, precizând că anual se deteriorează peste 300 de kilometri de cale ferată şi se repară doar 16.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE: CFR SA precizează că asigură continuitate în traficul feroviar pe raza Regionalei CF Timişoara, prin transbordarea pasagerilor cu mijloace auto între staţiile Subcetate şi Petroşani (şi retur), staţii de unde călătorii vor fi preluaţi de alte trenuri care circulă pe aceleaşi rute şi au aceeaşi destinaţie.
 
Pasagerii care au achiziţionat bilete pentru trenul IR 1836, care circulă în relaţia Cluj - Simeria - Bucureşti Nord, vor fi preluaţi din staţia Simeria de trenul R 2311, până în staţia Subcetate, de unde vor fi transbordaţi cu mijloace auto până la Petroşani. Din această staţie, pasagerii îşi vor continua călătoria spre Capitală cu o altă garnitură, care are ca destinaţie finală staţia Gara de Nord Bucureşti.
 
De asemenea, în a doua parte a zilei, transbordarea cu mijloace auto este asigurată şi pentru alte 5 trenuri locale, şi anume: R 2711 (Subcetate - Petroşani), R 2710 (Subcetate - Petroşani), R 2713 (Petroşani - Subcetate), R 2024 (Subcetate - Petroşani) şi R 2023 (Petroşani - Subcetate).
 
În ceea ce priveşte intervenţia la locul deraierii, CFR precizează că la această oră se acţionează deja cu utilaje şi personal de specialitate în vederea asigurării accesul unui utilaj de mare tonaj, cu care se va acţiona pentru ridicarea şi repunerea pe linie a vagoanelor deraiate.
 
Cauzele exacte ale producerii acestui accident vor fi stabilite de o comisie constituită din personal feroviar de specialitate.
 
UPDATE: Lucian Şova a transmis duminică faptul că solicită de urgenţă Agenţiei de Investigare Feroviară Română (AGIFER) investigarea cu prioritate a incidentului feroviar produs duminică la Băieşti şi comunicarea rezultatelor investigaţiei.
 
“Creşterea investiţiilor pentru reabilitarea căii ferate este absolut necesară. Am atras atenţia, de mai multe ori, că stare de astăzi a infrastructurii feroviare este urmare a lipsei finanţării de-a lungul timpului. În fiecare an, se deteriorează 320 de kilometri de cale ferată şi se repară, capital, doar 16 kilometri, în limita bugetelor pe care compania le are la dispoziţie. Cred că angajaţii CFR ar putea face mai mult. Astăzi păzesc nişte macazuri, în loc să construiască, în loc să repare”, a afirmat ministrul demisionar.
 
El a precizat că în ultimele luni a acţionat pentru a găsi soluţii care să ducă la rezolvarea problemelor de pe calea ferată, spunând că toate ţările civilizare investesc în infrastructura de transport feroviar. 
 
“În ultimele luni am acţionat pentru găsirea soluţiilor pentru rezolvarea problemelor de pe calea ferată, astfel încât companiile feroviare să îşi recâştige prestigiul şi competitivitatea. Toate ţările civilizate investesc în infrastructura de transport feroviar. Dificultăţile prin care trec companiile feroviare pot fi depăşite numai printr-o atitudine proactivă şi prin responsabilitate şi efortul comun al tuturor celor implicaţi”, a spus Şova. 
 
UPDATE: Potrivit unui comunicat al CFR Călători, ultimele trei vagoane ale trenului au deraiat. În acestea se aflau 60 de persoane.
 
O locomotivă Diesel va prelua garnitura de tren, iar pasagerii îşi vor continua călătoria spre destinaţie. La faţa locului se deplasează reprezentanţii autorităţilor care vor ancheta cauzele producerii acestui incident, precum şi echipele de specialişti care vor interveni pentru eliberarea gabaritului.

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru incident şi le mulţumeşte pentru înţelegere.

 
După sosirea la faţa locului a echipajelor ISU Hunedoara, pompierii au constatat că, în urma accidentului, o persoană a fost rănită, cu posibile fracturi la braţe. După acordarea asistenţei medicale de urgenţă la faţa locului, victima va fi transportată la spital, informează reprezentanţii ISU Hunedoara.
 
Totodată, s-au facut verificări printre călători pentru identificarea şi altor persoane cu leziuni în urma accidentului, însă celelalte persoane nu au nevoie de îngrijiri medicale. 
 
Trenul se deplasa pe ruta Constanţa - Arad. Toţi pasagerii vor fi preluaţi şi transportaţi în siguranţă la Petroşani, precizează reprezentanţii ISU Hunedoara.
 
Au intervenit la faţa locului 4 echipaje de pompieri şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Hunedoara.
 
Căîlătorii au fost mutaţi în vagoanele care au rămas pe linie şi o locomotivă merge spre locul incidentului pentru a transporta garnitura rămasă pe linie, a precizat Adrian Vlaicu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători. Deocamdată, nu se cunoaşte cauza producerii acestui incident.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.