O explozie s-a produs, vineri după-amiază, într-un apartament dintr-un bloc din Curtea de Argeş, fiind urmată de un incendiu. Pompierii au găsit în locuinţă trupul carbonizat al unui bărbat. Mai multe persoane au fost evacuate din imobil, din cauza fumului dens, iar cinci adulţi şi un copil au fost evaluaţi de echipajele medicale. Conform prefectului de Argeş, structura de rezistenţă a imobilului nu a fost afectată.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit ISU Argeş, o explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri după-amiază, la un apartament din municipiul Curtea de Argeş, strada Despina Doamna.
Pompierii au intervenit cu şase autospeciale de stingere, o autospecială de transport persoane şi victime multiple, două autospeciale de lucru şi salvare de la înălţime, fiind trimise şi cinci echipaje medicale (un echipaj SMUD de prim ajutor calificat, un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă şi trei ambulanţe SAJ).
Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, care se manifesta cu degajare mare de fum, şi pentru a căuta eventuale victime.
Forţele de intervenţie au evacuat din bloc trei persoane, iar o altă persoană s-a evacuat pe cont propriu. Şase persoane, între care un copil, au fost evaluate medical.
”În urma operaţiunilor de recunoaştere, în interiorul apartamentului în care s-a produs deflagraţia, a fost identificată o victimă de sex masculin, carbonizată”, a precizat sursa citată.
În continuare se intervine pentru degajarea fumului din bloc.
La o primă evaluare, au fost afectate apartamentul de la etajul 3, în care s-a produs evenimentul, balconul apartamentului de la etajul superior şi casa scării.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.