Două vagoane ale unui tren privat, încărcat cu motorină, au deraiat, marţi, la ieşirea din staţia Aradu Nou, în apropierea unui sens giratoriu. Alte două vagoane s-au răsturnat, iar acolo intervin pompierii. Traficul feroviar este restricţionat. Potrivit ISU Arad, dintr-unul dintre vagoanele răsturnate s-a scurs motorină. Pasagerii din 25 de trenuri care tranzitau staţia CF Aradu Nou vor fi transbordaţi cu mijloace auto pe relaţia Şagu - Arad.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE - ”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că se asigură transbordare cu mijloace auto pe relaţia Şagu - Arad pentru călătorii din toate cele 25 de trenuri de călători care erau programate să tranziteze intervalul CF Aradu Nou - Arad, zonă închisă din cauza deraierii vagoanelor din compunerea trenului privat de marfă. Facem precizarea că măsura transbordării cu mijloace auto este necesară pentru asigurarea continuităţii traficului feroviar de călători şi a fost stabilită de comun acord cu operatorii de transport feroviar de călători  - CFR Călători, Regio Călători, Astra Trans Carpatic şi InterRegional Călatori”, a transmis CFR.
 
Astfel, mijloacele auto vor asigura transbordarea pasagerilor din cele 25 de trenuri de călători care tranzitau staţia CF Aradu Nou în cursul zilei de marţi pe relaţia Şag - Arad.
 
”Precizăm totodată faptul că măsura de transbordare cu mijloace auto va fi menţinută până la finalizarea intervenţiilor desfăşurate de personalul feroviar de specialitate al operatorului privat şi al SRCF Timişoara în staţia CF Aradu Nou. Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA adresează scuzele necesare călătorilor şi îi asigură că personalul feroviar al SRCF Timişoara va întreprinde toate demrsurile necesare astfel încât intervenţiile din zona deraierii să se finalizeze în cel mai scurt timp, iar traficul feroviar să poată fi reluat în condiţii de siguranţă”, a precizat CFR.
 
UPDATE - ”Din unul dintre vagoane s-a scurs motorină pe câmpul din apropierea liniei ferate. Rămânem pentru a proteja zona împotriva eviării oricărui pericol”, a trensmis ISU Arad.
 
FOTO: ISU Arad
FOTO: ISU Arad
 
UPDATE - ”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că traficul feroviar a fost restricţionat începând cu ora 13.00 pe relaţia Aradu Nou - Arad, din cauza unui incident feroviar, în care este implicat un tren privat de marfă încărcat cu motorină”, a transmis purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.
 
Potrivit sursei citate, la ieşire din staţia Aradu Nou, două vagoane din compunerea trenului privat de marfă au deraiat, iar alte două s-au răsturnat.
 
Garnitura privată are în compunere 26 de vagoane încărcate şi circula în relaţia Drobeta Turnu Severin - Arad.
 
”În acest moment, reprezentanţii SRCF Timişoara analizează, în colaborare cu operatorul naţional de transport feroviar de călatori, variantele posibile pentru a asigura continuitate în circulaţia trenurilor de călători care erau programate să tranziteze zona respectivă. De asemenea, facem precizarea că personalul feroviar al SRCF Timişoara va acorda sprijin tehnic operatorului privat de marfă în procesul de repunere pe şină a vagoanelor deraiate si răsturnate, astfel încât zona Aradu Nou - Arad să fie redeschisă în condiţii de siguranţă”, a precizat Brânzan.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Garnitură de tren deraiată, cu două vagoane cisternă răsturnate la sensul giratoriu din Subcetate spre Aradul Nou”, a transmis ISU Arad. 
 
Intervine Detaşamentul de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere şi o autospecială de descarcerare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.