Doi mineri au fost surprinşi miercuri dimineaţa de o surpare de pământ în Mina Lupeni. Unul dintre mineri a murit, celălalt miner prins în abataj a fost scos la suprafaţă, stare sa fiind bună.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE - Primul miner surprins de surparea de pământ din Mina Lupeni a ieşit pe picioarele lui la suprafaţă, iar echipajele medicale îl evaluează. Cel de-al doilea miner a murit, el fi d scos din subteran fără semne vitale.
”Minerul, în vârstă de 42 de ani, a fost declarat decedat de medicul de medicină legală prezent la faţa locului. Celălalt miner, de 33 de ani, a ieşit pe picioarele lui conştient şi cooperant fara traumatisme”, au transmis reprezentanţii ISU.
Conform unui comunicat de presă, de miercuri, surparea de pământ s-a produs, în abatajul cu banc subminat pan.9, strat 3, bl.V.
Bărbatul care a supravieşuit accidentului este ajutor de miner, cel decedat fiind şef de schimb.
Accidentul s-a produs în urma unei surpări în abataj, la aproximativ 3 kilometri de la intrarea in mina
Primele date arata ca salvatorii minieri au ajuns la locul în care s-a produs accidentul şi acorda primul ajutor celor 2 răniţi.
"Unul este semiconştient iar celălalt stabil. La gura minei au fost trimise 2 ambulanţe Smurd si SAJ, o autospecială complexă şii un container multirisc de la Detaşamentul Petrosani. De asemenea, a fost prealertat elicopterul Smurd de la Arad", anunţă autorităţile.
Liderul Sindicatului ”Muntele ” din Valea Jiului, Darius Câmpean, a declarat iniţial pentru News.ro că reste vorba despre un singur miner.
”Un miner cu experienţă a fost surprins de o surpare de pământ în Mina Lupeni, miercuri dimineaţă. Bărbatul a fost scos repede de sub pământul surpat şi acum i se acordă îngrijiri medicale de către echipajele ajunse la mină”, a declarat Darius Câmpean.
Potrivit sursei citate, în caz de nevoie, un elicopter îl va prelua pe miner şi îl va transporta la un spital din Bucureşti. Solicitarea a fost deja transmisă, SMURD, iar medicii sunt pregătiţi să intervină.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.