O explozie la o butelie s-a produs, duminică după-amiază, într-o casă din municipiul Arad, fiind urmată de un incendiu. În urma deflagraţiei, un bărbat are arsuri la membre şi la piept. Pompierii au stabilit că deflagraţia a fost acumularea de gaze combustibile de la butelie
UPDATE: ”Cauza probabilă, care a dus la producerea incendiului a fost acumularea de gaze combustibile de la butelie. Utilizarea necorespunzătoare a buteliilor/instalaţiilor de gaze lichefiate poate provoca incendii sau deflagraţii ce se pot solda cu mari pagube materiale şi uneori, din nefericire, cu rănirea unor persoane sau chiar cu pierderi de vieţi omeneşti”, a transmis ISU Arad.
În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, pompierii arădeni reamintesc cetăţenilor principalele reguli şi măsuri menite a le proteja viaţa şi bunurile:
În cazul utilizării buteliilor de gaze lichefiate, se interzice:
- Utilizarea furtunurilor de racord în stare defectă, cu porozităţi, fisurate sau lărgite la capete, fără regulatoare de presiune, fără coliere de strângere, ori fără garnituri de etanşare sau cu garnituri deteriorate;
- Racordarea aparatelor şi mijloacelor de încălzire direct, fără reductor de presiune;
- Amplasarea buteliilor în apropierea surselor de căldură, de radiaţii termice intense, ori sub acţiunea directă a razelor solare. Butelia nu se va depozita sau utiliza când temperatura depăşeşte 40oC;
- Utilizarea buteliilor cu gaze lichefiate în subsolul clădirilor. Deoarece gazul petrolier lichefiat (G.P.L.) este aproximativ de două ori mai greu ca aerul, buteliile pot fi utilizate numai în încăperi situate la parter sau etaje.
- Transportarea, manipularea sau folosirea buteliilor în altă poziţie decât cea verticală, răsturnarea, lovirea lor etc.;
- Folosirea în stare defectă a buteliilor şi instalaţiilor aferente (furtun, reductor de presiune);
- Încălzirea buteliilor cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din butelii, întrucât aceasta ar putea provoca explozia buteliilor;
- Spălarea buteliilor în lichide corozive (sodă, leşie etc.);
- Efectuarea verificării etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului cu flacără. Verificarea se va face numai cu emulsie de apă cu săpun.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Potrivit ISU Arad, explozia a avut loc la o butelie, într-o casă de pe strada Minervei din municipiul Arad, fiind urmată de un incendiu.
”La sosirea echipajelor de intervenţie incendiul se manifesta prin ardere generalizată, nivelul unei încăperi. Din interiorul casei a fost salvată o victimă, un bărbat care prezintă arsuri la nivelul membrelor superioare, inferioare şi la nivelul toracelui. Victima a fost preluată de către echipajul medical SMURD TIM care îi acordă în aceste momente îngrijiri medicale”, a transmis ISU Arad.
Pompierii au evacuat o altă butelie, eliminând astfel posibilitatea producerii unei a doua explozii.
Incendiul a fost localizat şi apoi lichidat de pompieri.
Ulterior, bărbatul rănit a fost transportat la spital pentru îngrijiri şi investigaţii medicale suplimentare, el fiind conştient şi cooperant.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.