Un adolescent de 15 ani a fost înjunghiat de doi tineri, în apropierea unei şcoli din Sectorul 2 al Capitalei, fiind lovit cu un obiect înţepător, potrivit poliţiştilor bucureşteni. Băiatul a fost dus la spital de un echipaj de prim ajutor, pentru investigaţii suplimentare. Poliţştii îi audiază, la această oră, pe agresori, cdoi adolescenţi cu vârste de 14 şi 15 ani.
UPDATE În baza verificărilor, poliţiştii au stabilit că, în urma unui conflict spontan, între adolescentul rănit, în vârstă de 15 ani, şi alţi trei tineri, acesta ar fi fost agresat fizic cu un obiect tăietor-înţepător.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate au fost depistaţi doi dintre cei bănuiţi de săvârşirea faptei, fiind vorba atât despre un adolescent de 14 ani, cât şi despre cel care ar fi săvârşit efectiv agresiunea, în vârstă de 15 ani.
Cei doi presupuşi agresori au fost duşi la sediul Secţiei 7, pentru a fi audiaţi.
Totodată, poliţiştii îl caută pe cel de-al treilea tânăr implicat în eveniment.
ŞTIREA INIŢIALĂ Potrivit Poliţiei Capitalei, miercuri, 19 martie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 7 Poliţie au fost sesizaţi, în jurul orei 13.30, că, într-o zonă din Sectorul 2, s-ar afla o persoană agresată fizic.
Din primele verificări ale poliţiştilor deplasaţi la faţa locului, s-a constatat că, în urma unor divergenţe verbale, un minor, în vârstă de 16 ani, ar fi fost agresat fizic, prin folosirea unui obiect contondent, de către doi tineri.
Persoana vătămată a fost transportată de un echipaj de prim ajutor la o unitate medicală, pentru investigaţii suplimentare.
Poliţiştii precizează că agresiunea ar fi avut loc în apropierea unei şcoli, nu în incinta instituţiei. Potrivit unor surse judiciare, incidentul s-ar fi petrecut lângă Şcoala gimnazială 39, de pe Şoseaua Colentina, din Sectorul 2.
La acest moment, toate activităţile sunt în dinamică, fiind demarate verificări, în vederea identificării persoanelor implicate în eveniment.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.