Unul dintre organizatorii Untold, Bogdan Buta, este acuzat că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu doi minori în 2021, cei doi fiind audiaţi, marţi, de poliţişti. Anchetatorii au deschis iniţial dosar penal pentru agresiune sexuală, marţi încadrarea fiind schimbată în act sexual cu un minor. Faptele ar fi avut loc în 2021, într-un imobil din Cluj-Napoca. Buta susţine că este vorba despre un ”scenariu SF”, pus în practică de ”şantajişti şi infractori de cea mai joasă speţă” şi anunţă că se va adresa justiţiei. IPJ Cluj a precizat că în cadrul audierilor nu au fost formulate plângeri penale referitoare la infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale.
IPJ Cluj a anunţat, luni, că a deschis dosar penal pentru agresiune sexuală, în urma informaţiilor potrivit cărora una dintre persoanele implicate în organizarea festivalului Untold – Bogdan Buta - ar fi agresat sexual, în anul 2021, doi minori. Dosarul a fost deschis la sesizarea din oficiu a anchetatorilor.
”Azi, 30 ianuarie a.c., ca urmare a cercetărilor, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de agresiune sexuală în infracţiunea de act sexual cu un minor. În cauză se administrează probatoriul pentru a se stabili întreaga situaţie de fapt”, a transmis, marţi, IPJ Cluj.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Poliţiştii au precizat că au fost audiate două dintre persoanele implicate, în vârstă de 18 şi 19 ani din municipiile Cluj-Napoca şi Iaşi.
”Facem menţiunea că în cadrul audierilor nu au fost formulate plângeri penale referitoare la infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale”, a mai transmis sursa citată.
Bogdan Buta a reacţionat, precizând că se va adresa justiţiei pentru rezolvarea acestei situaţii, pe care o cataloghează ca fiind un ”scenariu SF”.
”Adevărul este următorul şi foarte simplu. Scenariul SF complotat şi prezentat în material este doar rezultatul unor minţi bolnave, a unor şantajişti şi infractori de cea mai joasă speţă. Dacă cineva vrea să se coboare la nivelul acestei mizerii este alegerea fiecăruia. Eu nu voi coborî în această mocirlă, ci voi alege calea justiţiei ca singura formă de interacţiune cu aceşti infractori. Nu va mai exista nicio altă poziţie sau interacţiune pe subiect, decât procese sau plângeri penale”, a declarat Bogdan Buta.
Informaţia potrivit căreia Bogdan Buta ar fi întreţinut relaţii sexuale, în 2021, cu doi tineri într-un imobil din municipiul Cluj-Napoca a fost difuzată de Ziar de Cluj. Publicaţia prezintă schimburi de mesaje şi mărturii ale celor cei doi tineri, care la acel moment erau minori.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.