O unitate centrală cu documente interne a fost sustrasă din incinta Serviciului de Probaţiune Bucureşti, reprezentanţii Direcţiei Naţionale de Probaţiune precizând că serviciul nu gestionează date clasificate, aşa că nu a fost sustrase astfel de informaţii. Birourile serviciului care are sediul într-un imobil al RAPPS din Sectorul 1 au fost sparte de trei ori în mai puţin de cinci zile.
Direcţia Naţională de Probaţiune a transmis, marţi, precizări cu privire la spargerile care au avut loc la sediul Serviciului de Probaţiune Bucureşti.
”Serviciul de Probaţiune Bucureşti nu funcţionează în Sediul Ministerului Justiţiei, ci într-o locaţie distinctă, sediul fiind situat într-un imobil al RAAPPS din Sectorul 1. Serviciile de probaţiune nu gestionează informaţii/date clasificate, aşa cum sunt acestea definite de Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. Pe cale de consecinţă, nu aveau cum să fie sustrase informaţii clasificate”, a transmis, maţi, sursa citată.
Potrivit oficialilor Direcţiei Naţionale de Probaţiune, ”pe unitatea centrală care a fost sustrasă, se aflau stocate documente de lucru interne, preliminare activităţii de probaţiune, în principal în legătură cu infracţiuni legate de furturi, loviri şi alte violenţe, infracţiuni la legea circulaţiei”.
Instituţia a precizat că, în noaptea de 2-3 iunie 2022, s-a dat o spargere în clădirea în care funcţionează Serviciul de Probaţiune Bucureşti.
”A fost a treia spargere în mai puţin de cinci zile.
Reprezentanţii Serviciului de Probaţiune Bucureşti au sesizat poliţia cu privire la fiecare spargere”, au mai precizat oficialii instituţiei.
Aceştia au explicat că sediul Serviciului de Probaţiune Bucureşti se află într-un imobil al RAAPPS, în urma încheierii unui contract de locaţiune.
”În prezent, în exteriorul imobilului sunt instalate schele pentru renovarea faţadei, schele pentru care nu a fost asigurată supravegherea/paza în mod corespunzător de către executant/beneficiar, creându-se astfel o situaţie de risc pentru spaţiile din imobil. În urma incidentelor menţionate, reprezentanţii direcţiei s-au aflat în permanentă comunicare cu şeful Serviciului de Probaţiune Bucureşti, pentru asigurarea măsurilor de înlocuire a echipamentelor deteriorate şi continuarea activităţii serviciului de probaţiune, respectiv de prevenire a unor noi astfel de situaţii”, a mai transmis Direcţia Naţională de Probaţiune.
Instituţia a cerut Poliţiei şi Jandarmeriei să monitorizeze locaţia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.