Un urs a fost omorât într-un accident rutier care a avut loc pe autostrada Sibiu – Orăştie, fiind al doilea incident de acest fel într-o săptămână. În urma incidentului nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale, însă reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă că vor cere Prefecturii Sibiu să ia măsuri.
Reprezentanţii DRDP Braşov au anunţat, luni, că un urs a fost omorât într-un accident rutier care a avut loc pe Autostrada Sibiu – Orăştie, în apropierea tunelului din dreptul localităţii Săcel.
”Din fericire, nu au existat victime, doar pagube materiale. Leşul va ajunge la Direcţia Sanitar Veterinară şi o să notificăm Prefectura Sibiu pentru că deja vorbim de un fenomen, nu de incidenta izolate”, au precizat reprezentanţii DrDP Braşov.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit acestora, este al doilea incident de acest fel care s-a produs într-o săptămână, iar Prefectura Sibiu poate lua măsuri împreună cu asociaţiile de vânători, singurele care pot şi au obligaţia legală să controleze populaţiile de animale sălbatice.
”Din păcate, urşii nu sunt opriţi de garduri pentru că sunt foarte buni căţărători, deci este nevoie de alte măsuri”, au mai transmis reprezentanţii DRDP Braşov.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.