Un tânăr de 22 de ani din Petroşani a murit după ce a căzut de la etajul zece al blocului în care locuia, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă spunând că, cel mai probabil, tânărul a căzut în încercarea de a se salva după ce locuinţa i-a fost cuprinsă de un incendiu
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, un incendiu a izbucnit într-un apartament al unui bloc cu zece etaje din Petroşani.
Proprietarul locuinţei, un tânăr de 22 de ani, care locuia singur în apartament ar fi încercat să se salveze şi a căzut de la fereastră.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În cursul nopţii, pompierii Detaşamentului Petroşani au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 10 al unui bloc de pe strada Aviatorilor din Petroşani. Ajunşi la locul desfăşurării incendiului, pompierii militari au constatat că focul se manifesta într-o cameră, iar în faţa blocului se afla o victimă decedată, cel mai probabil în urma traumatismelor suferite prin cadere de la înălţime. Pompierii au stins rapid incendiul care se manifesta la obiectele textile şi materialul lemnos dintr-o cameră după care au tras concluzia că, cel mai probabil, focul s-a iniţiat de la o ţigară aprinsă. În operaţiuni au fost implicate două echipaje de stingere şi unul de prim ajutor de la Detaşamentul de Pompieri Petroşani”, au transmis reprezentanţii ISU Hunedoara.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.