Poliţiştii din Buzău, în colaborare cu cei din Galaţi şi Brăila, au identificat şi reţinut un bărbat suspectat de spargerea Catedralei Arhiepiscopale din municipiul Buzău, stabilind că a mai furat şi din alte două lăcaşe de cult. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar, prejudiciul produs de el, estimat la 4.000 de lei, nefiind încă recuperat.
Potrivit Poliţiei Judeţene (OJ) Buzău, bărbatul care în noaptea de 21 spre 22 octombrie a spart Catedrala Arhiepiscopală din Buzău are 33 de ani, este din judeţul Teleorman, fiind bănuit de comiterea a două infracţiuni de furt calificat şi o tentativă la furt calificat.
Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că în perioada 21 – 23 octombrie, bărbatul ar fi spart în timpul nopţii, trei lăcaşuri de cult din municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat, de unde ar fi sustras mai multe sume de bani. Două dintre biserici au fost sparte efectiv, de aici furând sume importante de bani, în timp ce în cazul celei de a treia este vorba despre o tenativă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Poliţiştii au efectuat o percheziţie la un imobil din municipiul Galaţi, ocazie cu care au fost ridicate mai multe bunuri despre care bănuiesc că ar fi fost folosite la comiterea de infracţiuni.
Prejudiciul cauzat prin spagerea bisericilor a fost estimat la peste 4.000 de lei.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi ulterior a fost luată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Activităţile au fost desfăşurate în colaborare cu poliţişti din Galaţi şi Brăila, iar oamenii legii continuă cercetările şi încearcă să recupereze prejudiciul.
În noaptea de 21 spre 22 octombrie, Catedrala Arhipescopală din Buzău, situată în centrul oraşului, a fost spartă de hoţi, slujba de duminică dimineaţă fiind anulată.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Buzău, spargerea a fost semnalată duminică dimineaţă, în jurul orei 6.30.
Surse din rândul anchetatorilor au susţinut că hoţii ar fi furat bani din catedrală dar ar fi provocat şi stricăciuni. Catedrala este păzită de agenţii de paza ai unei firme private, dar doar pe timpul zilei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.