Ionel Marcel Lepa, bărbatul care a omorât un poliţist din judeţul Timiş aflat în misiune, a fost externat, joi dimineaţă, de la Spitalul Municipal Timişoara, urmând a fi dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, iar apoi la instanţă pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă. Pe timpul internării, el a refuzat hrana din Spitalul Municipal Timişoara, pe motiv că nu vrea să fie dus la grupul sanitar de "ăştia", adică de poliţiştii care îl supravegheau.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ionel Marcel Lepa a fost păzit în spital de trei poliţişti, fiind externat joi, după operaţia în urma căreia i-au fost scoase două gloanţe.

El a fost scos de poliţişti din Spitalul Municipal şi urcat în maşină de poliţişti, urmând a fi dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ulterior, Lepa va fi dus la instanţă pentru arestare preventivă, iar apoi la Penitenciarul din Timişoara.

Medicul Olimpia Oprea, managerul Spitalului Municipal Timişoara, a declarat că pacientul a refuzat hrana din spital.

"Pacientul a fost preluat de trupele speciale şi în final va fi transportat la Penitenciarul Timişoara. În continuare avea nevoie de îngrijiri medicale care probabil se vor acorda la dispensarul din penitenciar. Pe perioada internării nu au fost probleme, starea lui este bună, nu a dorit să mănânce, i s-a administrat doar tratament perfuzabil, a refuzat să se alimenteze. Ar fi putut să mănânce, dar a refuzat. Ar fi fost ajutat, hrana i-ar fi fost administrată de infirmieră sau asistenta de salon (avea cătuşe la mâini - n.r.). Nu a vrut să mănânce ca să nu fie transportat la grupul sanitar, la baie, asta ar fi fost afirmaţia dânsului şi ăsta ar fi fost motivul. Dar nu au fost probleme pentru că i s-a administrat tot ce avea nevoie. Nu a vrut la baie ca să nu fie transportat de «ăştia», aşa le-a spus el poliţiştilor. Nu vrea să fie dus de ăştia la baie, cuvintele lui", a declarat Olimpia Oprea.

Managerul spitalului a mai spus că nu l-a vizitat nimeni pe pacient şi că, oricum, nimeni nu avea voie să intre la acesta.

"Nu a fost permis să îl viziteze, nici nu a venit nimeni, oricum, accesul era interzis, au fost tot timpul doi poliţişti în salon şi un poliţist în holul secţiei”, a mai spus Oprea.

Anterior, medicii de la Spitalul Municipal Timişoara, acolo unde era internat Ionel Marcel Lepa, spuneau că rănile provocate de gloanţe au fost infectate, iar pacientul se află sub tratament perfuzabil.

”Nu a fost o mică infecţie. Rănile provocate au fost infectate pentru că orice fel de rană, după şase ore, este infectată. Dar după intervenţia chirurgicală în care am făcut lavaj, am drenat zona în care am găsit proiectilele, nu e nicio problemă. Fără febră. A fost cu febră, acum nu mai e, este pe tratament antibiotic, perfuzabil, pe care probabil îl va continua şi la spitalul penitenciar. Nu a fost vizitat de nimeni, nu are voie”, declara medicul Ovidiu Burlacu.

Poliţistul Cristian Amariei, în vârstă de 43 de ani, din judeţul Timiş, a fost împuşcat mortal, duminică, în timp ce încerca să îl captureze pe Ionel Marcel Lepa, urmărit naţional şi internaţional. Bărbatul era căutat după ce fusese condamnat pentru tâlhărie.

Ionel Marcel Lepa a fost prins în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 4.45, în casa bunicii unui prieten de-al său din localitatea Remetea Mare. Arma cu care a fost ucis poliţistul a fost găsită asupra lui Lepa. El avea la brâu atât pistolul, cât şi o borsetă cu gloanţe, conform imaginilor din momentul capturării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.