Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat trei cetăţeni ucraineni aflaţi într-o ambarcaţiune, care desfăşurau activităţi de pescuit ilegal pe braţul Chilia, în apele teritoriale româneşti ale Dunării.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Chilia care patrulau în zona comunei Chilia Veche, judeţul Tulcea, au observat la aproximativ 200 metri de malul românesc al Dunării o ambarcaţiune în care se aflau trei bărbaţi care pescuiau.
Poliţiştii de frontieră s-au deplasat către ei şi i-au legitimat, stabilind că sunt cetăţeni ucraineni, cu vârste cuprinse între 38 şi 47 de ani, care au intrat ilegal în apele teritoriale româneşti şi desfăşurau activităţi de pescuit ilegal, folosind plase de tip monofilament.
”Asupra celor trei persoane, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere fraudoloasă a frontierei de stat şi producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, faţă de care s-a instituit şi măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani, iar ambarcaţiunea şi plasele monofilament în lungime totală de 277 metri au fost ridicate în vederea confiscării”, anunţă Poliţia de Frontieră.
Cele trei persoane au fost predate autorităţilor din Ucraina, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.