Un profesor de educaţie fizică din judeţul Tulcea a fost reţinut de poliţişti, după ce a întreţinut relaţii sexuale cu eleve în vârstă de 14 şi 15 ani, faptele având loc în perioada aprilie – iulie 2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag, procurorii au dispus pe data de 18 septembrie începerea urmăririi penale pentru un bărbat de 29 de ani pentru comiterea a trei infracţiuni de act sexual cu un minor în formă continuată.

“În fapt, organele de cercetare penală ale Postului de Poliţie Topolog din cadrul IPJ Tulcea au fost sesizate de mama minorei M.A.A., cu privire la faptul că profesorul de educaţie fizică şi sport al fiicei sale ar fi întreţinut în mod repetat cu aceasta, precum şi cu alte eleve ale şcolii gimnaziale din localitate, mai multe raporturi sexuale”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag.

Sursa citată a menţionat că în urma cercetărilor, au fost identificate până în prezent trei victime, cu vârste cuprinse între 14 şi 15 ani, pe care bărbatul le-ar fi determinat prin influenţa pe care o avea asupra lor ca, în perioada aprilie – iulie 2020, să întreţină mai raporturi sexuale normale şi orale.

Profesorul de educaţie fizică şi sport a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.