Trupul unui bărbat de 76 de ani a fost găsit, sâmbătă, în râul Bega, la Timişoara. Poliţiştii încearcă să stabilească ce s-a întâmplat.
”În cursul acestei dimineţi, 1 aprilie 2023, poliţiştii Secţiei 2 Urbane Timişoara au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că, în zona bulevardului Vasile Pârvan din municipiul Timişoara, în râul Bega se află trupul unui bărbat, posibil decedat. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, constatând că cele sesizate se confirmă”, a transmis, sâmbătă, IPJ Timiş.
Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat şi pompierii, care au scos din apele râului Bega trupul unui bărbat în vârstă de 76 de ani, ulterior medicul de pe echipajul SMURD constatând din nefericire decesul bărbatului.
”Din primele verificări, trupul neînsufleţit nu prezenta urme de violenţă. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii nefericitului incident”, a mai transmis sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.