Trei bărbaţi din Negreşti, judeţul Vaslui, au fost arestaţi preventiv sub acuzaţia de camătă şi şantaj, ei fiind acuzaţi că dădeau bani împrumut cerând dobânzi de până la sută la sută. Conform anchetatorilor, cei trei au avut această îndeletnicire în ultimii trei ani.
Cei trei au vârste cuprinse între 23 şi 54 de ani şi sunt din localitatea vasluiană din Negreşti.
”În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, în perioada 2021-2024, bărbaţii cercetaţi acordau sume de bani cu titlu de împrumut, fără a fi autorizaţi, percepând dobânzi ilegale de până la 100% din valoarea împrumuturilor. Mai mult, aceştia recurgeau la şantaj, ameninţând cu acte de violenţă pentru nerestituirea banilor în termenul stabilit”, transmite, luni, Poliţia Judeţeană Vaslui.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii au făcut trei percheziţii domiciliare în oraşul Negreşti, la locuinţele suspecţilor, unde au găsit multe arme albe şi peste 26.000 de lei.
Cei trei au fost reţinuţi, ulterior prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Vaslui, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.