Un bărbat de aproximativ 50 de ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, cu o tăietură adâncă în zona frunţii, cel mai probabil în urma unei altercaţii într-un bar cu jocuri de noroc. Poliţiştii îi caută pe agresori.
Potrivit medicilor de la UPU Timişoara, un echipaj medical a fost solicitat să intervină, duminică după-amiaza, în zona Complexului Studenţesc, un bărbat având nevoie de îngrijiri medicale.
Ajunşi la locul indicat în apelul la numărul de urgenţe 112, medicii au constatat că este vorba de un bărbat de aproximativ 50 de ani care avea o tăietură adâncă, de cuţit, în zona frunţii. Medicii l-au transportat pe rănit la spital, pentru îngrijiri medicale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şi poliţiştii au ajuns la faţa locului. Ei spun că cel mai probabil bărbatul a fost rănit în urma unei altercaţii, într-un bar cu jocuri de noroc.
Poliţiştii de la Secţia 2 Timişoara au început cercetările şi îi caută acum pe agresori.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.