Un bărbat de 31 de ani care circula cu maşina în Timişoara a fugit de poliţiştii care l-au oprit în timpul unei razii. La un moment dat, şi-a abandonat autoturismul, însă a fost prins la scurt timp după aceea. Pe numele lui a fost deschis dosar penal.
”La data de 25 august a.c., în jurul orei 00:50, poliţiştii Biroului Rutier Timişoara au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism care circula pe strada Corneliu Coposu din municipiul Timişoara. Conducătorul autoturismului nu s-a conformat semnalului de oprire, astfel poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, fiind depistat pe strada Socrate”, a transmis IPJ Timiş, într-un comunicat de presă, de duminică.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şoferul şi-a abandonat autoturismul, însă poliţiştii au reuşit identificarea acestuia, fiind vorba despre un bărbat, de 31 de ani.
În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0,61 mg/l în aerul expirat.
În cauză, a fost deschis dosar penal sub pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, sub influenţa băuturilor alcoolice.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.