Circulaţia mijloacelor de transport în comun din Timişoara a fost perturbată sâmbătă seară după ce persoane necunoscute au aruncat cu ouă atât în maşini, cât şi în pasageri, cele două autobuze afectate fiind retrase de pe traseu pentru igienizare. În cazul celei de a treia maşini, a fost lovit doar şoferul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Regia Autonomă de Transport Timişoara (RATT) anunţă că, din cauza unui incident petrecut în seara zilei de 02.12.2017, graficul de circulaţie al liniei Expres 7 a fost decalat cu aproximativ 2 ore. Astăzi, la ora 18:55, atât un autobuz de pe linia Expres 7, cât şi călătorii care urcau au fost loviţi cu ouă de către un grup de persoane neidentificat în prezent. Incidentul s-a repetat şi cu al doilea autobuz care a plecat de la Fabrica de Zahăr, iar la ora 19:15 a fost lovit şi şoferul de pe linia Expres 3", conform unui comunicat al RATT.

Linia Expres 3 a putut să-şi reia traseul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cele 2 autobuze de pe linia Expres 7 au fost retrase în garaj pentru igienizare.

De asemenea, a fost anunţată şi poliţia, care a făcut cercetări la faţa locului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.