Poliţiştii de frontieră din Timiş şi Arad, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au făcut, luni dimineaţă, mai multe percheziţii la adăposturi pentru migranţi şi la persoane suspectate de trafic de migranţi. Numai într-o locaţie au fost găsite 32 de persoane, printre care două femei şi trei copii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: DIICOT anunţă, luni, că au fost făcute nouă percheziţii la traficanţii de migranţi din judeţele Timiş, Arad şi Bucureşti.

Grupul organizat, care se ocupa cu transferul migranţilor spre ţări din vestul Europei, a fost constituit în luna decembrie 2023 şi a fost format din cetăţeni din Siria şi România. Acesta facilita grupurilor ilegale de migranţi trecerea frauduloasă a frontierei României către Bulgaria,  Republica  Serbia şi  Ungaria. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În schimbul unor beneficii materiale importante,  membrii grupului infracţional au asigurat  migranţilor ilegali găzduire temporară în diferite locaţii, situate atât în zona adiacentă municipiului Bucureşti, cât şi în zona de vest a ţării. Pentru activităţile de  transport  făptuitorii au racolat mai multe persoane (preponderent cetăţeni români) care fiind atrase de posibilitatea unor câştiguri materiale consistente  într-un termen scurt, au aderat la gruparea de criminalitate organizată şi  şi-au dezvoltat propriile reţele de transportatori”, a precizat DIICOT, într-un comunicat de presă, de luni.

În urma percheziţiilor făcute în Bucureşti, Timişoara, Arad şi în judeţele Timiş, Ilfov şi Arad, au fost identificaţi 32 de migranţi (proveniţi din Siria şi Irak). De asemenea, au fost descoperite şi ridicate sume de bani în lei şi euro, înscrisuri, precum şi alte mijloace de probă.

Potrivit sursei citate, în cadrul acţiunii au fost efectuate percheziţii, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări Timişoara, la o locaţie de tip safe-house, situată în municipiul Timişoara, utilizată de către membrii grupului infracţional  pentru găzduirea temporară a grupurilor de migranţi.

”Pe parcursul investigaţiilor, începând cu luna ianuarie 2024, au fost interceptate pe ruta Turcia-Bulgaria-România-Ungaria-Austria/Germania  5 transporturi de migranţi însumând 70 de persoane (provenind cu precădere din Siria, Irak, Iran şi Turcia) ascunse în mijloace de transport de mare tonaj,  care au achitat traficanţilor sume de până la 12.000 de euro”, se mai precizează în comunicat.

Au fost puse în aplicare opt mandate de aducere, audierile fiind făcute la sediul DIICOT - Structura Centrală.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Procurorii şi poliţiştii au făcut descinderi la 4 adrese din Timişoara şi comuna Sânandrei de lângă Timişoara, precum şi alte două locaţii în Arad. Percheziţiile au fost făcute la adăposturi pentru migranţi până la momentul transferului spre vestul Europei, dar şi la apartamente ce aparţin persoanelor suspectate de trafic de migranţi.

Într-o locaţie din comuna Sânandrei de lângă Timişoara au fost făsite 32 de persoane, între care două femei şi trei copii. Este vorba de cetăţeni din Irak, Siria, Pakistan şi Afganistan, majoritatea fără documente.

Anchetatorii spun că majoritatea migranţilor erau aduşi de la Bucureşti la Timişoara, folosind uneori chiar transport de tip ridesharing şi erau mai apoi plasaţi cu precadere în TIR-uri turceşti.

Traficanţii au fost ridicaţi şi duşi la audieri la DIICOT.

Duminică seară, în jurul orei 21.00, în urma unui conflict între migranţi, unul dintre ei a fost lovit şi înjunghiat de alţi trei care ulterior au fugit de la locul agresiunii. Victima a fost dusă de urgenţă la Spitalul Judeţean Timişoara pentru îngrijiri medicale. Acesta avea 8 lovituri de cuţit în zona spatelui şi picioarelor.
 
Cei care au asistat la scandal au fost cei care au sunat la numărul de urgenţă 112 şi au alertat Poliţia.
 
Poliţiştii au reuşit să îi prindă pe autorii atacului, trei sirieni. Din primele informaţii, unul dintre atacatori l-a lovit cu cuţitul, iar al doilea l-a lovit cu pumnii, apoi au fugit, alături de un al treilea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.