Un număr de şapte percheziţii au avut loc, în judeţul Timiş, pentru destructurarea unei grupări infracţionale care se ocupa cu traficul de minori, anunţuri pentru găsirea clienţilor fiind date prin mica publicitate. Membrii grupării au racolat două surori, în vârstă de 16, respectiv 7 ani. Zece persoane vor fi audiate în acest caz.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Membrii grupării au racolat două victime minore, surori, în vârstă de 16, respectiv 7 ani la data comiterii faptelor, pe care le-au exploatat si abuzat sexual. Astfel, victima minoră în vârstă de 16 ani la data faptelor provine dintr-o familie dezorganizată, monoparentală, cu un nivel de trai scăzut. Mama acesteia mai are o fiică pe care, în cursul anului 2017, când aceasta avea vârsta de 7 ani, a plasat-o unuia dintre suspecţii în cauză, în schimbul unei sume de bani, acesta din urmă abuzând sexual fetiţa, fapt care a generat disfuncţii ginecologice acesteia”, spun procurorii DIICOT.
În februarie 2018, un alt suspect a racolat-o şi pe victima de 16 ani, existând indicii că, în acest scop, i-ar fi plătit mamei victimei suma de 300 de lei. Ulterior, prin promisiuni false şi abuz de autoritate, suspectul, împreună cu celelalte persoane cercetate în cauză, au trecut la exploatarea sexuală a victimei, prin plasarea sa la diferiţi clienţi racolaţi din localitatea Uivar. Minora a fost adăpostită iniţial la locuinţa celui care a racolat-o, în care se mai afla şi un prieten al acestuia.
Conform DIICOT, victima minoră a fost adăpostită în această locuinţă timp de două săptămâni, în care cei doi au exploatat-o sexual şi au plasat-o la diferiţi clienţi, pentru a întreţine relaţii sexuale cu aceştia, în schimbul unor sume de bani pe care şi le-au însuşit în totalitate.
”Ulterior, cei doi au hotărât să-şi dezvolte afacerea şi să o plaseze pe victima minoră în alt oraş, unde să racoleze clienţii prin anunţuri sexuale postate în ziare locale şi pe diferite site-uri de profil. Astfel, cei doi au transportat-o pe victimă în oraşul Bistriţa. În prealabil, victima a fost fotografiată în diferite ipostaze pornografice, în vederea promovării unor viitoare anunţuri sexuale. La Bistriţa, victima a fost cazată la un hotel, unde unul dintre suspecţi a închiriat trei camere, una pentru victima minoră şi alte două pentru membrii grupării. În continuare, acesta s-a ocupat de organizarea activităţilor de exploatare sexuală a victimei, stabilind preţurile pentru serviciile sexuale prestate şi oferindu-i indicaţii victimei cu privire la modul de a vorbi cu clienţii”, mai arată procurorii.
În acest mod, victima a ajuns să întreţină relaţii sexuale şi cu câte 30 clienţi pe zi, iar banii erau însuşiţi în totalitate de membrii grupării.
După o perioadă, victima nu a mai rezistat fizic şi psihic şi s-a destăinuit unui client, căruia i-a povestit calvarul prin care trecea, iar acestuia i s-a făcut milă de ea, ajutând-o să fugă din hotel. Victima a fost adăpostită la locuinţa martorului, de unde a fost preluată de către mama sa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.