Unsprezece burlane aparţinând colonadei din oraşul Buziaş, judeţul Timiş, recent renovată, au fost vandaliate de către persoane necunoscute, iar primarul localităţii, Sorin Munteanu, a făcut, vineri, un apel pe pe reţeaua de socializare Facebook pentru identificarea şi prinderea autorilor.
"Vă postez câteva imagini care arată unele aspecte de «civilizaţie», apărute în ultimele zile. (…) Sunt în cercetare persoanele care au vandalizat colonada ( un număr de 11 burlane). Este INADMISIBIL un astfel de comportament şi vă promit că vom merge până la efectuarea de dosare penale, pentru cei găsiţi vinovaţi! Dacă aveţi informaţii cu privire la anumite aspecte ce contravin bunului simţ, vă rog să contactaţi Poliţia Locală Buziaş - str 6 Martie nr 2!”, a scris pe Facebook primarul oraşului Buziaş, Sorin Munteanu.
Colonada din oraşul Buziaş a fost recent renovată cu suma de cinci milioane de lei, în cea mai mare parte bani din bugetul local, lucrările având loc timp de doi ani.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Administraţia locală din Buziaş anunţase recent că îşi propune că recepţioneze lucrarea la începutul lunii septembrie.
Colonada din Buiaş a fost aproape de prăbuşire, degradându-se foarte mult, însă a fost salvată în urma acestei investiţii.
La comanda împăratului Franz Joseph, în anul 1875, la Buziaş, a început construirea unei colonade pentru ca plimbările împărătesei Sisi prin parcul staţiunii să fie mai plăcute.
Colonada din Buziaş a fost construită din lemn, în stil bizantin, şi înconjoară parcul staţiunii, având în total 500 de metri.
Colonada de la Buziaş este cea mai lungă astfel de construcţie, depăşindu-le pe cele de la Karlovy Vary (Cehia) şi Baden-Baden (Germania), cu care se aseamănă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.