Un cetăţean român care s-a prezentat la controlul de frontieră de la Cenad, judeţul Timiş, intenţionând să plece spre Ungaria, a prezentat un permis de conducere fals. El a recunoscut că a cumpărat documentul cu 1.500 de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Ieri, în jurul orei 21.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţulTimiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a ieşi din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 37 de ani, la volanul unui autoturism, înmatriculat în România. La controlul de frontieră, şoferul a prezentat un permis de conducere ce purta însemnele autorităţilor din România. Poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui permis auto original, acesta fiind fals, iar în urma verificărilor în baza de date, s-a stabilit că tânărul nu deţinea dreptul de a conduce”, a precizat Poliţia de Frontieră, într-un comunicat de presă, de joi.
 
Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris
Bărbatul a declarat că a obţinut documentul de la o persoană necunoscută contra sumei de 1.500 de euro. 
 
În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări faţă de bărbat, pentru uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.