Un accident în care au fost implicate o autoutilitară şi un TIR a avut loc, sâmbătă seară, pe autostrada A1, în zona localităţii Făget din judeţul Timiş. În urma accidentului, şoferul autoutilitarei a decedat, iar o femeie, un alt bărbat şi o fată de 6 ani au fost răniţi şi transportaţi la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Pompierii din Lugoj au intervenit, în urma unui apel la numărul de urgenţe 112 care anunţa producerea unui accident rutier la autostrada A1, pe sensul de mers spre Făget, în judeşul Timiş. Acolo s-au deplasat 10 subofiţeri cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o maşină de descarcerare, precum şi un echipaj SMURD. De asemenea, alte două ambulanţe SAJ au intervenit.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit ISU Timiş, în accident a fost implicată o autoutilitară care staţiona pe banda de urgenţă şi care era slab semnalizată, şi un TIR. În urma accidentului au rezultat trei victime. 
 
Şoferul autoutilitarei, care se afla în spatele maşinii sale, a rămas încarcerat între cele două vehicule care s-au ciocnit. După ce pompierii au reuşit să îl extragă dintre fiare, medicii au declarat decesul acestuia. De asemenea, o femeie, un bărbat şi o fată de 6 ani, care se aflau în autoutilitară în momentul impactului, au fost răniţi şi duşi de urgenţă la spital.
 
Conducătorul TIR-ului nu a necesitat îngrijiri medicale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.