Pompierii au reuşit să stingă incendiul izbucnit la turnătoria de aluminiu din localitatea Şag, judeţul Timiş, dar două echipaje vor mai rămâne la faţa locului câteva ore pentru pentru supravegherea zonei. O parte din hala care ardea în totalitate s-a prăbuşit, dar nu au fost persoane rănite întrucât cei 80 de muncitori au reuşit să iasă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş, Bogdan Mutu, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că incendiul izbucnit la o turnătorie de aluminiu din localitatea Şag a fost stins, dar două echipaje vor mai rămâne câteva ore în zonă pentru supraveghere.

”Cauza incendiului va fi stablită ulterior de către o comisie formată din reprezentanţi ai ISU şi ai operatorului economic”, a precizat Bogdan Mutu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit acestuia, pe durata operaţiunilor de stingere, o parte din hala care ardea în totalitate s-a prăbuşit. 

În urma incendiului nu au existat victime, întrucât cei 80 de muncitori care se aflau la serviciu au reuşit să iasă la timp.

Pompierii din Timiş au intervenit, miercuri, pentru lichidarea unui incendiu puternic izbucnit la o fabrică din localitatea Şag, la câţiva kilometri de municipiul Timişoara. Flăcările s-au  manifestat pe aproximativ cinci mii de metri pătraţi, fără a fi înregistrate victime. 

Pompierii militari au acţionat cu nouă autospeciale de stingere, o autoscară şi o cisternă, dar şi cu un echipaj SMURD.

Reprezentanţii ISU Timiş au precizat că incendiul s-a manifestat la o turnătorie de aluminiu în interiorul căreia se aflau mai multe butelii, existând pericol de explozie.

Traficul în zona accidentului nu a fost restricţionat, fumul gros neajungând până la şosea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.