Şapte percheziţii au loc, joi dimineaţa, în localităţi din judeţul Timiş, iar nouă persoane urmează să fie audiate pentru mai multe infracţiuni, printre care braconaj, furt, tâlhării. În casele suspectilor, oamenii legii au găsit arme de vânătoare, dar şi droguri.
Percheziţiile au loc în zona localităţilor Remetea Mică, Maşcloc, Recaş şi Herneacova şi sunt făcute de ofiţeri de la Poliţia municipiului Timişoara, de la Serviciul Arme şi Muniţii, ajutaţi de cei de la trupele speciale şi jandarmi.
În urma celor şapte percheziţii, nouă persoane vor fi duse la audieri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În cadrul percheziţiilor, poliţiştii au găsit arme de vânătoare, obiecte furate şi droguri.
La locuinţa unui bărbat din Herneacova a fost găsita o armă cu lunetă şi o alta cu amortizor. Armele erau folosite pentru braconaj şi pentru ele nu exista un permis de port-armă.
Bărbatul în locuinţa căruia au fost gasite cele două arme a mai fost arestat, în trecut, pentru ultraj, după ce l-a lovit pe şeful Poliţiei Recaş cu maşina, apoi a fugit, iar ulterior s-a predat.
La Remetea Mică, în locuinţa altui bărbat au fost găsite alte trei arme de vânătoare, trofee de vânătoare şi droguri.
Suspecţii urmează să fie audiaţi la Poliţia municipiului Timişoara şi sunt cercetaţi pentru braconaj, infracţiuni cu violenţă, nerespectarea armelor şi muniţiilor, furt, tâlhării şi alte violenţe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.