O femeie din Siria, care a trecut fraudulos frontiera, alături de soţul şi verişorul ei de 14 ani, a născut după ce poliţiştii de frontieră au solicitat ajutor medical.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă, de joi, al Poliţiei de Frontieră, poliţiştii de frontieră din oraşul Deta au depistat în satul Soca din judeţul Timiş, trei persoane, o femeie şi doi bărbaţi care au încercat să treacă fraudulos frontiera din Serbia, în România.

"Deoarece femeia era însărcinată şi acuza dureri, poliţiştii de frontieră au contactat imediat serviciul medical de urgenţă, care s-a deplasat la faţa locului pentru acordarea de îngrijiri medicale. Femeia a fost transportată la un spital din Timişoara unde a născut o fetiţă", se arată în comunicat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Poliţiştii de frontieră i-au condus pe cei doi bărbaţi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări, unde s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Siria, având vârste de 14 şi 22 de ani. Bărbatul adult este soţul femeii, iar minorul este verişorul său.

Cei doi au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde, întrucât intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cauză poliţiştii fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.