Un adolescent de 15 ani din satul Bodo, comuna Balinţ, a intrat miercuri în râul Bega să se răcorească, însă nu a mai reuşit să iasă din apă. La faţa locului au ajuns pompierii care au reuşit să îl scoată la suprafaţă, dar în urma manevrelor de resuscitare acesta nu şi-a mai revenit, fiind declarat decedat.
Poliţiştii au fost sesizaţi la numărul de urgenţă 112 că un băiat s-ar fi înecat în râul Bega.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Astăzi, în jurul orei 14:00, poliţiştii Postului de Poliţie Balinţ au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că în localitatea Balinţ s-ar fi înecat un băiat. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că un tânăr de 15 ani ar fi intrat să facă baie în râul Bega şi nu a mai ieşit”, transmite IPj Timiş.
Pompierii au intervenit cu o barcă pneumatică, scafandri, autospeciale şi echipaje medicale.
”La ora 14:12, am fost solicitaţi să intervenim pentru degajarea unei persoane din râul Bega, în satul Bodo. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă pompieri din cadrul Detaşamentului Lugoj, cu o autospecială de serviciu şi o barcă pneumatică. În sprijinul lor a fost trimisă autospeciala de scafandri din cadrul Detaşamentului 1 Pompieri Timişoara. De asemenea, alţi 4 subofiţeri din cadrul Staţiilor de pompieri Buziaş şi Făget s-au deplasat la locul evenimentului. Victima, un minor în vârstă de 15 ani, a fost extrasă de către pompieri şi predată echipajului S.A.J. aflat la faţa locului pentru începerea manevrelor de resuscitare”, transmite ISU Timiş.
Adolescentul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, el fiind decalarat decedat.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.