Un tânăr de 19 ani din Bistriţa-Năsăud, suspectat că a cumpărat un laptop cu bancnote false de euro, a fost arestat preventiv.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”La data de 9 decembrie 2023, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au efectuat 4 percheziţii domiciliare, în judeţul Bistriţa-Năsăud, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de punerea în circulaţie de monede falsificate şi înşelăciune”, anunţă, luni seară, IPJ Cluj.

Sursa citată a precizat că, la data de 3/4 decembrie, un tânăr de 19 ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, ar fi indus în eroare un bărbat, cu ocazia achiziţionării unui laptop în valoare de 1.800 de euro.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„Ulterior, s-a constatat că bancnotele cu care tânărul ar fi achitat contravaloarea laptopului erau contrafăcute. În urma investigaţiilor efectuate a rezultat că acesta, în cursul lunii decembrie 2023, ar fi introdus în România bancnote contrafăcute, de 50 şi 100 de euro, care ulterior ar fi fost plasate în judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud, în scopul achiziţionării unor bunuri mobile”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii au găsit, la percheziţii, 3 telefoane mobile, un laptop, dar şi suma de 1.750 de euro, bancnote care în urma verificărilor au rezultat a fi contrafăcute.

Tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.