Un tânăr de 22 de ani din judeţul Ilfov care purta, fără drept, îmbrăcăminte cu însemnele Jandarmeriei şi avea o armă de tip airsoft a fost prins de jandarmi la o adunare publică din Focşani. El a fost dus la Poliţie pentru cercetări.
Jandarmeria Română a informat, joi, că un echipaj din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil Focşani, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu la o adunare publică avizată, în Piaţa Unirii din Focşani, a identificat un bărbat care purta obiecte vestimentare cu însemnele "Jandarmeria" şi avea un pistol despre care, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că este de tip "airsoft".
Bărbatul a fost legitimat, stabilindu-se că nu avea dreptul de a purta uniforma şi nici de a deţine arme neletale la adunările publice.
Astfel, au fost întocmite actele de sesizare cu privire la săvârşirea faptelor prevăzute de articolul 372 litera b) Cod Penal - Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
”Tânărul, în vârstă de 22 de ani, cu domiciliul în Ilfov, a fost condus la sediul Poliţiei în vederea continuării cercetărilor, iar pistolul a fost ridicat în vederea confiscării”, a precizat Jandarmeria.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.