Un tânăr de 22 de ani din Bucureşti a fost arestat preventiv după ce a lovit cu maşina un pieton care traversa strada şi a plecat de la locul accidentului. Tânărul avea permisul suspendat la acel moment, el fiind prins de şase ori în acest an în timp ce conducea fără permis.
Poliţia Capitalei a anunţat, joi, că Judecătoria Sectorului 5 a dispus, miercuri, arestarea preventivă a unui bărbat de 22 de ani, din Bucureşti, pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor şi conducerea unui vehicul având acest drept suspendat.
"În fapt, pe parcursul acestui an, bărbatul a fost surprins de şase ori conducând pe drumurile publice având acest drept suspendat. În urma dosarelor penale întocmite pe numele său, Parchetul a dispus continuarea cercetărilor sub măsura controlului judiciar", arată sursa citată.
Din cercetările făcute de poliţişti ai Brigăzii Rutiere a reieşit că, în 9 noiembrie, în jurul orei 13.00, bărbatul a condus un autoturism, deşi avea suspendat dreptul de a conduce, şi ar fi accidentat un pieton care traversa o stradă din Sectorul 5, iar ulterior a plecat de la locul accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor sau a procurorului.
În baza probatoriului administrat, bărbatul de 22 de ani a fost reţinut, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 propunând arestarea sa preventivă, propunere însuşită de instanţă.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.