Procurorii ieşeni au reţinut şi solicită arestarea preventivă a unui tânăr de 20 de ani, cunoscut drept cerşetor, care l-a bătut crunt pe un om al străzii, în urma loviturilor acesta decedând două săptămâni mai târziu. Date din anchetă arată că cerşetorul, care suspecta că banii obţinuţi i-au fost furaţi de către omul străzii, l-a lovit pe acesta până i-a amputat parţial mâinile şi picioarele, decesul producându-se după ce, în urma unei lovituri, bărbatul s-a lovit cu capul de nişte dale din piatră.
Incidentele violente care au dus la moartea omului străzii au avut loc luna trecută, în faţa sediului teatrului Naţional Iaşi, iar vineri, 14 iulie, procurorii au dispus reţinerea bărbatului, principal suspect în acest caz. Victima a murit două săptămâni mai târziu.
„În fapt, s-a reţinut din mijloacele de probă administrate în cauză că în după-amiaza zilei de 24.06.2023, în timp ce se afla pe spaţiul verde din proximitatea Teatrului Naţional Iaşi, pe fondul consumului de alcool, stupefiante (prenadez, etnobotanice) şi a suspiciunii că victima C.I. (persoană fără adăpost) îi fura banii pe care el îi obţinea din cerşit, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu mijloace contondente (membrele amputate parţial şi picioarele) în zona feţei, capului şi a coloanei cervicale, determinând căderea acesteia cu extremitatea cefalică frontală pe un plan dur (blocuri de piatră aflate pe iarbă), cauzându-i leziuni ce au determinat decesul acesteia la data de 07.07.2023”; informează, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Conform procurorilor, agresorul a comis fapta având discernământ. Vineri, el a fost audiat în calitate de inculpat, apoi a fost reţinut pentru 24 de ore, începând cu ora 13:50 şi urmează a fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.