Poliţiştii din Suceava au deschis dosar de cerecetare penală pentru distrugere, după incendiile provocate la Cornu Luncii, iar presupusul autor va fi supus unei expertize psihiatrice.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat, joi, că în acest caz este deschis un dosar penal pentru distrugere prin incendiere.
“Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni au fost sesizaţi prin apel la 112 cu privire la faptul că mai multe locuinţe şi anexe ard pe raza localităţii Cornu Luncii. Deplasaţi de urgenţă la faţa locului cu mai multe echipaje împreună cu colegii de la ISU, pe lângă activităţile de stingere a incendiilor poliţiştii au intervenit pentru identificarea care ar putea să se facă vinovată de incendierea locuinţelor respective. În scurt timp a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptelor, respectiv un bărbat de 27 de ani, localnic, care şi-a incendiat propria locuinţă, pe a surorii sale şi mai multe anexe ale altor gospodării. A fost preluat în custodie de poliţie, ulterior a fost transferat la o unitate medicală, secţia de neuropsihiatrie, în cadrul dosarului penal întocmit pentru distrugere prin incendiere, urmând a fi efectuată şi expertiza pentru stabilirea discernământului acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.
Pompierii au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, la patru incendii provocate într-o comună din Suceava, şase proprietari fiind afectaţi. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijirile medicilor, după ce au făcut atac de panică, între care o tânără însărcitată care a fost transportată la spital. Poliţiştii au stabilit că incendiile au fost provocate de un bărbat de 27 de ani cu tulburări psihice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.