Un bărbat de 34 de ani a fost rănit, luni dimineaţă, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un TIR pătruns pe contrasens. Bărbatul a rămas încarcerat şi a fost scos din maşină de către echipajele de descarcere, fiind transportat la spital cu multiple traumatisme, dar conştient. Traficul pe DN 17, în localitatea Podu Coşnei, este complet blocat.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, accidentul s-a produs în localitatea Dealu Floreni, la 12 kilometri de municipiul Vatra Dornei, fiind implicate un autoturism şi un autotren.
Şoferul autoturismului a rămas încarcerat, iar la faţa locului s-a deplasat modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei cu o autospecială pentru descarcerare şi cu o ambulanţă SMURD.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Rănitul, în vârstă de 34 de ani, conştient, dar cu mai multe traumatisme, a fost extras de către salvatori şi stabilizat hemodinamic de către paramedicii SMURD. Ulterior, acesta a fost transportat la Centrul de Primire Urgenţe al Spitalului Municipal Vatra Dornei, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”, au precizat reprezentanţii ISU |Suceava.
Potrivit centrului Infotrafic, circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers în judeţul Suceava, pe DN 17, la kilometrul 133+200 de metri, în localitatea Podu Coşnei. din cauza accidentului, provocat de un TIR care a lovit un autoturism ca urmare a intrării pe contrasens.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.