În cea de-a optsprezecea zi de când a izbucnit incendiul la sonda de gaz de la Moftinu, judeţul Satu Mare, specialiştii canadieni, ajutaţi de pompierii militari, au reuşit să taie capul sondei şi vor monta altul pentru a o putea închide. Toată zona a fost curăţată de materialele care împiedicau accesul şi se caută cele mai bune soluţii pentru captarea gazului.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare, pe amplasamentul sondei de gaz, misiunea de intervenţie a intrat în linie dreaptă.
”Pe parcursul celei de-a optsprezecea zi de la izbucnirea incendiului, cu ajutorul echipamentelor speciale aduse pe amplasament, sub protecţia oferită de pompierii millitari, s-a reuşit tăierea capului sondei, în vederea înlocuirii acestuia cu altul nou. După finalizarea acestei operaţiuni, se va putea trece la acţiunea de închidere a sondei”, au precizat reprezentanţii ISU Satu Mare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit acestora, a fost eliberat întregul perimetru de materialele care împiedicau accesul forţelor de intervenţie şi a fost extrasă din focar suprastructura metalică.
În prezent se caută cele mai bune soluţii pentru captarea eficientă şi sigură a gazului.
Autorităţile au joi seară o nouă întâlnire cu localnicii pentru a le prezenta măsurile întreprinse până în prezent.
Peste 70 de pompieri din şase judeţe acţionează la sonda de la Moftinu, care arde din 18 decembrie.
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a anunţat, săptămâna trecută, că intervenţia de la sonda de gaz ar putea dura între două săptămâni şi două luni, precizând că nu există risc pentru populaţie. El a mai afirmat că multe din lucrurile făcute de pompieri au fost în premieră.
Incendiul la sonda de gaze din zona localităţii Moftinu Mare din judeţul Satu Mare a fost anunţat în 18 decembrie, la ora 1:35.
Pompierii mobilizaţi atunci pentru stingerea incendiului nu au putut interveni deloc, din cauza riscului major de producere a unei explozii după lichidarea flăcărilor, pe fondul presiunii gazelor subterane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.