Un microbuz în care se aflau şoferul şi 8 pasageri a luat foc, duminică, pe Autostrada A1, în judeţul Sibiu, oamenii reuşind să iasă în siguranţă.
”Pompierii militari sibieni au intervenit de urgenţă pe A1 km 276 sensul de mers Sebeş - Sibiu pentru stingerea unui incendiu de autovehicul. La faţa locului s-au mobilizat două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD”, a transmis, duminică, ISU Sibiu.
Sursa citată a precizat că pompierii au constatat că este vorba de un microbuz de transport persoane care ardea generalizat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acesta tracta o platformă cu un autoturism, platformă care a fost decuplată, aceasta nefiind afectată de incendiu.
”În microbuz se aflau 8 pasageri şi şoferul, care s-au autoevacuat, neavând nevoie de îngrijiri medicale. S-a acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului care a fost cauzat de un scurtcircuit de la compartimentul motor şi a afectat în totalitate microbuzul”, a mai transmis sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.