Un conflict în care au fost implicate peste 20 de persoane a avut loc, luni după-amiază, în parcarea unui centru comercial din Şelimbăr. Un copil de 12 ani a fost transportat la spital cu mai multe răni înjunghiate, în timp ce restul participanţilor la scandal sunt duşi la Poliţia Sibiu pentru audieri.
Poliţia Judeţeană Sibiu a anunţat că a fost sesizată, luni, în jurul orei 14.00, printr-un apel la 112, despre faptul că, în parcarea unui centru comercial din Şelimbăr, mai multe persoane sunt implicate într-o altercaţie, astfel că acolo au fost trimise de urgenţă mai multe echipaje de poliţie, jandarmi şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale.
"Din primele date şi informaţii de la faţa locului se pare ca în altercaţie ar fi fost implicate peste 20 de persoane, din Blăjel şi Brateiu, pe fondul unui conflict mai vechi. În urma conflictului, un copil de 12 ani a fost transportat la spital cu multiple plăgi înjunghiate", a transmis sursa citată.
Persoanele implicate în conflict au fost identificate şi sunt duse la sediul Poliţiei Municipiului Sibiu pentru audiere.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc conflictul.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.