Patru bărbaţi prinşi în flagrant de poliţişti în timp ce încercau să înşele prin "metoda accidentul” o persoană căreia i-ar fi cerut 13.000 de lei au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi duşi în instanţă, sâmbătă, cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de reprezentanţii Poliţiei Judeţene Sibiu, poliţiştii au reuşit prinderea în flagrant a patru bărbaţi suspectaţi de comiterea unei înşelăciuni prin "metoda accidentul”.
Conform anchetatorilor, membrii grupării au contactat telefonic victima, i-au spus că un membru al familiei acesteia a fost implicat într-un accident rutier şi i-au solicitat 13.000 de lei, unul dintre bărbaţi pretinzând că este procuror şi îi poate oferi ajutor. Un alt bărbat s-a prezentat la uşa victimei pentru a ridica banii, moment în care poliţiştii sibieni au intervenit şi au reuşit să îi prindă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cei patru bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 29 şi 46 de ani, domiciliaţi în Bucureşti, Sibiu, Constanţ şi Giurgiu, au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru tentativă la infracţiunea de înşelăciune, urmând ca sâmbătă să fie duşi în instanţă cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările în acest dosar continuă, existând suspiciunea că bărbaţii au mai săvârşit astfel de înşelăciuni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.