Doi copii de şase ani din judeţul Sibiu au fost răniti la mâini, luni, după ce s-au jucat cu petarde, iar acestea au explodat.
Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Sibiu au trimis, luni, un echipaj în localitatea Vurpăr, unde doi copii de 6 ani, jucându-se cu petarde, au suferit traumatisme prin explozie ale mâinilor.
”Primul copil cu un tramatism sever mâna stângă,cu afectarea a trei degete, iar al doilea cu afectare mai uşoară a mâinii”, au transmis oficialii SAJ.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit acestora, după acordarea primului ajutor, echipajul SAJ a plecat spre spital, iar pe drum a solicitat sprijinul unui echipaj cu medic.
”Un echipaj ISU cu medic a plecat la întâlnire şi apoi a însoţit echipajul SAJ, asistând copii până la sosirea la CPU Luther (Spitalul de Pediatrie Sibiu – n.r.)”, a mai transmis sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.